După ce în ultimii ani ambele formaţii s-au zbătut într-un cvasianonimat, oltenii trecând chiar şi prin furcile caudine ale ligii secunde, în acest sezon ele au revenit în partea superioară a clasamentului, profitând şi de situaţia neclară din curtea unor granzi ca Steaua sau Rapid sau de degringolada în care a intrat CFR Cluj după câştigarea titlului.
Dacă învingea la Timişoara, Universitatea Craiova avea şansa să urce pe locul trei, chiar în locul formaţiei pregătite de Gabi Balint.
FC Timişoara a început lansat meciul, cu Gigel Bucur năpustindu-se încă din primele secunde spre poarta lui Bornescu, care a reuşit, însă, să respingă. Bănăţenii au continuat iureşul de start, dar defensiva oaspeţilor s-a organizat bine şi nu a cedat sub presiune.
După ce bănăţenii au vrut să arate cine e şeful pe teren, a fost rândul Craiovei să atace, iar Florin Costea a trecut pe lângă gol în minutul 10, când, scăpat singur cu Pantilimon, a preferat un dribling în plus şi în cele din urmă a fost deposedat de Nibombe, repliat în timp util.
Prima repriză a adus numeroase ocazii la ambele porţi, rămase însă fără efect pe tabela de marcaj, iar în minutul 45 Universitatea Craiova a beneficiat de un penalty, după ce Florin Costea a fost agăţat în careu de Borbely.
Şansa Craiovei de a intra în avantaj la pauză a fost irosită, însă, de Dorel Stoica, şutul său de la punctul cu var fiind apărat de Costel Pantilimon.
După pauză, timişorenii au început din nou tare, iar în minutul 48 au deschis scorul prin Arman Karamyan, pe care o centrare de pe stânga a lui Gigel Bucur l-a găsit nemarcat în centrul careului mic.
Acelaşi Arman Karamyan a trimis puţin peste la două minute după gol, pentru ca în minutul 70 Latovlevici să nu reuşească să-l învingă pe Bornescu cu două şuturi consecutive. În rest, oltenii au alergat în permanenţă după egalare, însă nu au reuşit să desfacă apărarea aglomerată a celor de la FC Timişoara, iar atunci când totuşi au făcut-o, Florin Costea a ratat incredibil, singur cu Pantilimon (min. 83).
Victoria bănăţenilor putea fi mai clară, dacă în prelungirile partidei Parks nu l-ar fi imitat pe Costea.
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida FC Timişoara - Universitatea Craiova, scor 1-0.