Săptămâna viitoare va fi cunoscută şi procedura exactă prin care sutele de mii de fani îşi vor primi banii înapoi. 750 de mii de bilete la turneul maraton al lui Michael, care trebuia să înceapă luna viitoare, s-au vândut în timp record.
Probleme vor avea cei care au cumpărat bilete de pe Ebay sau de pe alte site-uri neautorizate şi au plătit mai mult decât preţul oficial, care nu depăşea 110 dolari. Aceştia nu vor fi despăgubiţi. Compania organizatoare a anunţat că a investit deja aproximativ 30 de milioane de dolari pentru marea revenirea a regelui muzicii pop. Nu se ştie încă dacă aceşti bani vor putea fi recuperaţi, din asigurările pe care organizatorii le-au încheiat.
Locurile la concert costau între 50 şi 70 lire, iar pentru Pachetul "Thriller" preţul ajungea la 770 lire, cu tot cu şampania şi legitimaţia de VIP, iar pe Ebay au fost vehiculate preţuri exorbitante.
Zece concerte au fost programate la arena O2 din estul Londrei, renumită pentru spectacolele moderne susţinute aici de mari artişti ai lumii. Acestea trebuiau să marcheze întoarcerea megastarului pe scenă, de la ultima sa apariţie în 1997.