„ Scopul programului este de a facilita învăţarea continuă pe tot parcursul vieţii. Astfel, dacă nu au avut timp sau posibilitatea să facă o facultate, noi le acordăm de acum această şansă, oferindu-le 50% reducere la plata taxei“, a declarat Nicolaie Georgescu, rectorul Universităţii „Alma Mater“, citat de Adevărul.
Practic, pensionarii vin la cursuri la fel ca ceilalţi studenţi, beneficiază de aceleaşi cunoştinţe şi susţin aceleaşi examene, dar plătesc doar jumătate din taxa de şcolarizare pentru un an de studiu, respectiv 996 de lei. Plata se face lunar, în 12 rate fixe, ceea ce înseamnă că o lună de studiu îi costă pe studenţii trecuţi de prima tinereţe doar 83 de lei.
Până acum doar patru persoane s-au înscris în acest program. Trei sunt studenţi la Drept, iar unul la Psihologie. Conducerea instituţiei spune însă că numărul lor va creşte în anii următorii ani, odată ce tot mai multe persoane vor afla de ofertă.