REALITATEA.NET vă prezintă în exclusivitate motivarea arestării preventive pentru 29 de zile a arbitrilor Corpodean şi Savaniu, precum şi a observatorului Lică, aşa cum a fost ea prezentată Tribunalului Piteşti de procurorii Călin Nistor şi Sevastian Radu, de la DNA.
Aceştia susţin că cei trei sunt pericole concrete pentru ordinea publică. "Faptele săvârşite de inculpaţi sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mari de patru ani şi există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică", scrie în motivare.
Procurorii consideră că cercetarea în stare de libertate a celor trei ar reprezenta o încurajare la încălcarea legii.
"Referitor la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpaţii Corpodean Sorin, Savaniu Marcel şi Lică Marcel, prin lăsarea lor în libertate, se constată că faţă de împrejurările în care aceştia, având în vedere funcţiile deţinute la data săvârşirii faptelor, primii arbitrii de fotbal, categoria A, iar ultimul, observator la meciurile de fotbal şi vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, cu drepturi şi obligaţiile ce decurg din aceste calităţi, precum şi autoritatea şi influenţa de care se bucură prin funcţiile mai sus amintite, raportat la gravitatea infracţiunilor de corupţie săvârşite de către inculpaţi, pentru care există probe şi indicii temeinice sub aspectul comiterii, creează în rândul membrilor colectivităţii un sentiment de insecuritate socială şi indignarea publicului cu consecinţa pierderii încrederii în instituţia (FRF) în care lucrează inculpaţii, slăbind autoritatea legii în sensul respectului faţă de aceasta, pe de o parte şi a fermităţii aplicării ei, pe de altă parte, în domeniul respectiv şi în alte domenii adicente (pariuri sportive etc). Cercetarea în stare de libertate pentru fapte grave a unor astfel de persoane poate constitui o încurajare la încălcarea cerinţelor de conduită obligatorie stabilită de normele de drept".
Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Marcel Lică au fost reţinuţi, miercuri, de procurorii DNA Piteşti, în scandalul de corupţie în care a fost arestat patronul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin.
VEZI MOTIVAREA DNA ÎN FIŞERELE ATAŞATE