Potrivit unor reprezentanţi europeni contactaţi de Evenimentul Zilei contractarea celor cinci miliarde de euro de la Comisia Europeană este condiţionată de reforma României în Justiţie şi de lupta împotriva corupţiei.
Jurnaliştii scriu că această clauză ar putea fi bătută în
cuie astăzi în cadrul Consiliului ECOFIN, unde miniştrii de finanţe din
statele membre trebuie să-şi dea acordul final pe împrumutul pentru
ţara noastră. Preşedintele Traian Băsescu a spus însă la TVR că ECOFIN
a aprobat deja creditul UE pentru România, iar prima tranşă de bani ar
urma să intre în ţară până în luna iulie.
Băsescu a mai anunţat că astăzi, 5 miliarde de euro din împrumutul extern de la FMI urmează să intre în Visteria BNR. Pe 24 martie, România a ajuns la un acord pentru o finanţare totală de 19,95 miliarde de euro, din care 12,95 miliarde de la FMI, 5 miliarde de la Comisia Europeană, 1 miliard de la Banca mondială şi un miliard de la alte trei bănci.