Asta pentru că, de la începutul anului, moneda europeană a câştigat 30 de bani în faţa leului.
Euro a fost cotat de banca centrală la sfârşitul săptămânii la un curs de aproape 4,3 lei. Dacă luăm exemplul unei rate lunare de 300 de euro, constatăm că un client plăteşte acum 1290 de lei, cu 90 de lei mai mult, decât la începutul anului. Dacă ne raportăm însă la cursul euro de la începutul anului trecut, când acesta era de aproape 3,6 lei, vedem că pentru aceeaşi rată de 300 de euro, un client plăteşte acum cu peste 200 de lei mai mult.
Şi veştile proaste nu se opresc aici. Analiştii estimează că euro va atinge la sfârşitul anului 4,5 lei. Asta înseamnă că aceeaşi rată de 300 de euro va mai creşte cu 60 de lei faţă de începutul anului şi va ajunge la 1350 de lei.
Numărul celor care vor suporta direct consecinţele creşterii euro este mare, dacă luăm în calcul că mai mult de jumătate din creditele acordate de bănci sunt în monedă europeană.