Cele 52 de epistole de dragoste inedite, un bilet şi două telegrame destinate ciclistului Louis Gérardin, multiplu campion al Franţei şi campion mondial la viteză în 1930, la categoria amatori, vor fi prezentate între 20 şi 25 iunie, la Paris. "Este un ansamblu excepţional, care provine dintr-o colecţie privată, cele mai multe scrisori fiind însoţite de plicul lor", anunţă Patrica de Fougerolle, specialist al departamentului de cărţi şi manuscrise al Christie's..
"Iubirea mea albastră, prima noastră despărţire, nu vreau să te las singurătăţii. (...) Dragul meu, mă gândesc să-ţi spun că, niciodată, niciun bărbat nu m-a subjugat ca tine şi cred că iubesc pentru întâia oară", scria Piaf, pe 15 ianuarie 1952. Întâlnindu-şi "îngerul albastru şi blond", Piaf visa să-şi schimbe viaţa, să cumpere o casă care să-i adăpostească iubirea, se gândea chiar la căsătorie şi promitea să nu mai bea. "Trebuie să mă ajuţi să mă schimb. Vei fi micul meu profesor iubit, de care voi asculta orbeşte, ca de un maestru pe care îl venerez", se confesa cântăreaţa, sub semnătura "Regina ta".
"Când Edith se îndrăgostea, era ca şi cum ar fi fost pentru prima dată", povesteşte, emoţionată, Danielle Bonel, al cărei soţ a fost acordeonistul lui Edith Piaf.
În misivele scrise de Piaf apar figuri celebre în epocă, ca Charles Aznavour, impresarul Louis Barrier şi André Pousse, un "fost adorat".
Se pare, însă, că toate istoriile de iubire ale "damei în negru" au sfârşit trist. După ce l-a alintat pe Gérardin, Edith Piaf s-a căsătorit cu Jacques Pills, "cineva tandru, gentil şi plin de intenţii", cum îl descrie într-o scrisoare expediată fostului iubit. Patru ani mai târziu, Piaf a divorţat.
Cunoscuta casă de licitaţii Christie's a mai scos la vânzare, în ultimele două decenii, versurile lui John Lennon "I Am The Walrus", scriptul filmului "Naşul", cu adnotările lui Marlon Brando, precum şi mai multe obiecte care i-au aparţinut actriţei Marilyn Monroe.