Astfel, la Roma, autorităţile au decis să plaseze în arest la domiciliu un tânăr italian în vârstă de 22 de ani acuzat că ar fi violat o fată de 25 de ani, relatează RaiNews24 în pagina electronică. Aceast decizie a generat o polemică aprinsă. Primarul Gianni Alemanno a vorbit de un "semnal greşit", cerând justiţiei "să revoce arestul la domiciliu al acuzatului şi să opteze pentru un proces rapid, care să stabilească definitiv responsabilitatea şi să garanteze, astfel, pedeapsa".
La rândul său, ministrul justiţiei Angelino Alfano a mobilizat
inspectorii săi "pentru a verifica dacă decizia luată este corectă".
În ceea ce priveşte violul comis în noaptea de joi spre vineri la Guidonia, în apropiere de Roma, ancheta pare să dea primele rezultate, comentează RaiNews24. Există dovezi că doi români, interogaţi sâmbătă de poliţie, ar fi fost implicaţi în agresarea unui cuplu, violând femeia, în vârstă de 21 de ani, şi lovind bărbatul, în vârstă de 24 de ani.
Unul dintre cei doi români, în vârstă de 24 de ani, fără precedente
penale, a fost reţinut de poliţia din Roma. El este acuzat pentru un
jaf comis pe aceeaşi stradă pe care a avut loc şi violul. Bărbatul nu
este acuzat, încă, în dosarul violului.
La Guidonia, un grup de femei s-au legat între ele pe strada Felciatella, locul unde a avut loc agresiunea, având în mâini pancarte pe care scrie "Nu violenţei asupra femeilor, "Eu spun gata" şi "Mie nu îmi este frică".
La Brescia, doi români (Gabriel Vasile, în vârstă de 30 de ani, şi
Marius Bobu Constantin, în vârstă de 32 de ani) şi un polonez (Gabriel
Sebastian Stepinski, în vârstă de 34 de ani) au fost arestaţi pentru
violenţe sexuale, sechestrare şi jaf. Victima a fost o româncă în
vârstă de 19 ani. Tânăra, femeie de serviciu, se afla singură în
apartamentul său de la periferia oraşului şi aştepta un prieten român.
Videointerfonul de la blocul în care locuia era stricat, aşa că, atunci
când a auzit vorbindu-se în română pe coridor, a deschis uşa, potrivit
ANSA. Trei bărbaţi, în stare de ebrietate, potrivit victimei, au intrat
în casă, au lovit-o şi au violat-o.
La Genova, o femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani a depus plângere
la poliţie pentru că a fost agresată, violată şi jefuită,în centrul
istoric al oraşului. Poliţia a lansat o anchetă, relatează RaiNews24.
Şi autorităţile din Napoli investighează un presupus viol ce ar fi avut
loc sâmbătă seară, în centrul oraşului. O femeie în vârstă de 20 de
ani, ucraineană, ar fi fost agresată de doi bărbaţi, probabil
nord-africani.
Evenimentele au reamintit de violarea şi uciderea Giovannei Reggiani,
în octombrie 2007, atribuită românului Nicolae Romulus Mailat,
eveniment ce a dus la tensionarea relaţiilor româno-italiene şi a făcut
ca lupta împotriva criminalităţii să devină principala temă a campaniei
electorale de anul trecut din Italia. Partidul lui Berlusconi a
câştigat alegerile promiţând că va reduce criminalitatea şi a recurs în
acest scop la ajutorul armatei. Guvernul său a propus noi legi
împotriva imigranţilor, învinovăţiţi de unii italieni, inclusiv de
aliaţii lui Berlusconi, pentru valul de crime violente.
În replică la noul val de violuri, premierul italian a anunţat sâmbătă
că va trimite în ajutorul poliţiei de zece ori mai mulţi soldaţi care
să patruleze pe străzile oraşelor - în total 30.000 de militari.