Mexicul este una dintre principalele destinaţii de vacanţă din lume,
iar turiştii străini au cheltuit mai mult de 13 miliarde de dolari anul
trecut, vizitându-i plajele, oraşele coloniale şi piramidele
precolumbiene.
Dar pe măsură ce teama de epidemie ia amploare,
vasele de croazieră şi-au anulat opririle în staţiunile din Caraibe
precum Playa del Carmen şi Cozumel. Grupurile de turişti care sosesc pe
uscat şi-au anulat şi ele vizitele în zona de litoral.
"Un grup de 150 de persoane şi-a anulat rezervarea marţi. Astăzi au anulat
şi altele", spune Sara Ruiz, secretar de stat pentru turism în statul
Quintana Roo, unde se află Cancun.
Turismul reprezintă 8% din economia mexicană, care era deja în
recesiune, după ce criza din Statele Unite a dus la scăderea cererii
pentru exporturile sale. Mai multe ţări le-au recomandat cetăţenilor
lor să evite călătoriile în Mexic, iar străinii aflaţi deja în această
ţară se grăbesc să plece.
Cuba şi Argentina au suspendat toate
zborurile spre şi dinspre Mexic, iar turoperatorul canadian Transat AT
a amânat aceste zboruri până după 1 iunie. Un zbor de la Mexico City la
New York de sâmbătă era aproape gol.
"Se grăbesc foarte tare să plece", a spus Alexander Kittler, un
însoţitor de zbor de 32 de ani care lucrează pe cursele Lufthansa spre
Mexico City. Unii dintre colegii lui şi-au cumpărat provizii de
alimente şi apă de pe aeroport şi s-au închis în camerele de hotel până
când au putut pleca. O însoţitoare de zbor spune că are intenţia să
poarte mănuşi chirurgicale pe timpul zborului înapoi.
Asociaţia hotelierilor din Mexico City a anunţat că circa 60% din
hotelurile capitalei au raportat anulări de rezervări din cauza
epidemiei provocate de un virus inediat, cu elemente de gripă
porcină şi aviară.
Foarte puţini străini mai pot fi văzuţi în centrul istoric al
capitalei, care în mod obişnuit forfoteşte de turişti. Toată lumea, de
la poliţişti la vânzătorii de taco, poartă măşti chirurgicale pentru a
se proteja de virus.
Turistul britanic Guy Waddington, în vârstă de 29 de ani, tocmai a
revenit dintr-o drumeţie în nordul ţării, caută o farmacie. "Părinţii
mei mi-au trimis SMS şi mi-au spus să-mi cumpăr o mască", spune
tânărul, care urma să plece miercuri.
Însă alţi amatori de turism pe cont propriu nu se lasă descurajaţi.
Italianul Roberto Landi, în vârstă de 29 de ani, se pregăteşte pentru o
călătorie de trei săptămâni în sudul Mexicului şi America Centrală. El
a supravieţuit unei călătorii în Taiwan în timpul epidemiei de SARS din
2003 din Asia şi spune că numărul de morţi din Mexic nu este mare,
având în vedere cât de aglomerată este capitala, care are 20 de
milioane de locuitori.
Plajele tropicale mexicane sunt destinaţii de vacanţă importante, dar
străinii vizitează în număr mare capitala pentru a vedea bisericile
coloniale, muzele, ruinele aztece şi cluburile de noapte în care se bea
tequila.
Cotaţiile la bursă ale operatorilor aeroportuari au început să se
redreseze marţi, după ce scăzuseră cu o zi înainte. Acţiunile
operatorului mexican GAP au urcat cu 3,35%, după ce scăzuseră cu 14%
luni.