Zilele trecute, dnii Mircea Geoană&Liviu Dragnea au cerut purificarea politică a administraţiei locale profesioniste, vorbind la unison despre „ieşirea din ipocrizie“.
Tulburat şi surprins de acest insolit autoîndemn la sinceritate, din categoria „Zoe, fii bărbată!“ sau, mai profund, „Ce-am avut şi ce-am pierdut!“, mă simt obligat să fac o scurtă descindere pe tărâmul balizat de cei mai prospăt eliberaţi de ipocrizie din istoria politică a lumii. Nu merg atât de departe precum marele teolog protestant şi gânditor politic american Niebuhr, care credea că ipocrizia este cea mai importantă calitate morală a unei naţiuni. El se gândea, fireşte, la America. Dar şi acolo, probabil că după primele 100 de zile ale lui Obama, lucrurile s-au schimbat în măsura în care au rămas pe loc.
Naţiunile se prefac că sunt bune şi drepte, în căutarea propăşirii şi păcii generale. În realitate, ele luptă, cu orice mijloace, mai ales de nemărturisit, pentru putere şi supravieţuire într-o lume în care nu doar oamenii, ci şi ţările lor au ceva din toleranţa mortiferă a lupilor în haită.
