Peste câteva zile, pentru prima oară ca titulari ai UE, românii îşi vor exersa singurul drept democratic, prin care pot influenţa, în bine sau în rău, soarta celei mai stabile, mai prospere şi mai paşnice comunităţi din istoria omenirii.
O şansă, chiar mai mult decât un drept, care înainte de a fi folosită sau ratată trebuie cunoscută. Europa instituţională are un organism, Parlamentul European, pentru care cetăţenii statelor membre votează la fel ca pentru parlamentele locale, din 1979, o dată la cinci ani. Parlamentul este colegislatorul UE, alături de Consiliul European. Parlamentul European are puteri bugetare majore şi exercită controlul democratic asupra tuturor instituţiilor UE. Candidaţii români reprezintă ideologii şi partide autohtone, dar odată aleşi vor fi integraţi ca reprezentanţi ai întregii Uniuni Europene într-unul din cele opt grupuri.
Grupul popular, de centru dreapta, al democrat-creştinilor, are 288 de membri.
Grupul de centru stânga, al europenilor socialişti, are 216 membri. Alianţa liberalilor şi democraţilor ocupă locul al treilea, cu 99 de membri. Urmează alte cinci grupuri mai mici: naţional-conservatorii, care vor o Europă a naţiunilor, 44 de membri, alianţa verzilor europeni, promotori ai regionalismului, 43 de membri, verzii nordici de stânga, cu înclinaţii socialiste, 41 de membri, grupul Independenţă şi Democraţie, care profesează euroscepticismul şi naţionalismul, cu 22 de membri.
