"Descentralizarea înseamnă că vom da autorităţilor locale sau judeţene atribuţii prerogative însoţite de resurse financiare pentru a rezolva mai bine problemele cu care se confruntă comunităţile locale. Nu înseamnă că statul pierde controlul asupra modului în care se desfăşoară aceste activităţi", a declarat Emil Boc.
Din acest an va fi înfiinţată poliţia locală. Atribuţiile acestei noi instituţii vor fi diverse, de la dirijarea circulaţiei, până la protecţia mediului. "Vorbim de două uniforme. Una a poliţiei naţionale şi o alta a poliţiei locale. La ora actuală există o confuzie între diverse structuri poliţieneşti, ceea ce face ca şi omul când apelează la un poliţist să nu ştie cui i se adresează. Săptămâna viitoare o să vedeţi noile uniforme ale Poliţiei Naţionale şi noile însemne", a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica. Citeşte mai mult despre descentralizarea în Ministerul de Interne
Descentralizarea din Sănătate se va aplica de la 1 septembrie, iar din punct de vedere financiar, de la 1 ianuarie 2010. "Până la sfârşitul anului, vor fi elaborate patru acte normative suplimentare, care vor da posibilitatea ca, de la 1 ianuarie, şi din punct de vedere financiar, descentralizarea în sănătate să fie definitivă", a spus Boc.
Descentralizarea presupune transferul spitalelor în subordinea autorităţilor locale. Serviciile medicale vor fi mai de calitate în urma descentralizării, spun guvernanţii. "Pacientul este cel asupra căruia trebuie să se îndrepte toarte îngrijirile medicale. El este în centrul sistemului de sănătate, şi nu medicul", a precizat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Citeşte mai mult despre descentralizarea din Sănătate
Al treilea act normativ adoptat de Executiv este un proiect de hotărâre pentru aprobarea regulamentului privind descentralizarea activităţilor sportive şi de tineret, propus de Ministerul de Resort. Citeşte mai mult despre descentralizarea din Ministerul Tineretului
Deciziile luate de Guvern au fost ulterior discutate şi cu prefecţii, într-o videoconferinţă. Aceştia l-au mustrat, însă, pe primul-ministru, pentru lipsa de transparenţă a deciziilor. "Suntem puşi în situaţii hilare, se fac schimbări şi aflăm din presă. S-au făcut delegări în funcţie şi noi nici nu ştim", a conchis prefectul din Arad, Cătălin Bibarţ.