"Eu sunt onorat de susţinerea colegilor mei, dar cred că în acest moment propunerea mea ca premier nu este soluţia zilei", a afirmat premierul interimar Emil Boc.
Preşedintele PD-L consideră că trebuie găsită o altă soluţie pentru funcţia de prim-ministru şi că o nominalizare se aşteaptă să fie făcută în cadrul Biroului Naţional Permanent al PD-L miercuri seară.
"După votul din Parlament cred că trebuie găsită o altă soluţie pentru funcţia de premier. Le-am spus şi colegilor şi preşedintelui la Cotroceni. PD-L va analiza şi va face o propunere după o discuţie care urmează în Biroul Permanent Naţional. Ceea ce ne intereseează este să avem repede un Guvern care să rezolve cele două probleme majore pe care le avem în momentul de faţă: criza economică şi respectarea anagajamentelor interanţionale ale României de care depinde evoluţia viitoare a României", a spus Boc.