"Premierul este foarte supărat că ministrul Educaţiei nu a prezentat raportul privind Universitatea Spriru Haret, aşa cum s-a angajat în urmă cu două săptămâni, şi consideră că, astfel, tergiversează rezolvarea problemei", au declarat sursele citate.
Cu toate acestea, Ecaterina Andronescu a spus că raportul privind situaţia de la Spiru Haret a fost finalizat, joi, şi a dat asigurări că urmează să fie prezentat în următoarea şedinţă de Guvern.
Premierul Emil Boc a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 22 iulie, că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, va prezenta un raport privind categoriile de specializări şi diplome de la Universitatea Spiru Haret, "raportat la cadrul legal", şi că trebuie să propună o rezolvare a situaţiei.
Problema diplomelor de licenţă ilegale a revenit în actualitate după ce Universităţii Spiru Haret i s-a retras dreptul de organizare a admiterii în anul universitar 2009-2010, prin HG 749/2009, care cuprinde lista facultăţilor din România acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.
Astfel, în baza faptului că Spiru Haret a solicitat şi câştigat în instanţă să fie anulate prevederile a două HG anterioare de acest tip, respectiv 676/2007 şi 635/2008, universitatea nu a mai fost trecută şi în hotărârea din acest an. Numai că, anul acesta, hotărârea are o prevedere nouă, şi anume, numai facultăţile listate pot organiza admitere în anul universitar 2009-1010.
Reprezentanţii Universităţii Spiru Haret au cerut în instanţă suspendarea executării HG 749/2009 care le interzice organizarea exemenului de admitere pentru 2009-2010, pe motiv că "se încalcă principiul constituţional al autonomiei universitare şi dreptul fundamental al oricărei persoane la respectarea proprietăţii private".