Emil Boc a declarat duminică la Realitatea TV că primul-ministru nu poate fi acuzat de scandalul de la DGIPI.
"Despre scandalul de la DGIPI nu poate fi acuzat premierul, pentru că el face numirile conform statului şi competenţelor. Vina aparţine serviciului de protecţie internă din Ministerul de Interne", a acuzat Emil Boc.
Mai mult, premierul Emil Boc a declarat că a semnat numirea lui Cornel Şerban ca şef al DGIPI potrivit competenţelor pe care le are ca şef al Executivului, mai exact la propunerea lui Dan Nica şi fără să aibă vreo structură care să-l informeze că acesta era cercetat de DNA.
"Am semnat numirea lui Cornel Şerban în fruntea DGIPI potrivit
competenţelor pe care le am", a explicat Emil Boc, afirmând că
nu ştia că fostul adjunct şi apoi director al serviciului de informaţii al MAI era
în atenţia DNA.
Emil Boc a arătat că ministrul Dan Nica i l-a propus pe Şerban şi,
potrivit legii, el a semnat numirea acestuia în fruntea DGIPI.
"Eu nu am nicio structură care să-mi spună dacă o persoană are o anchetă la DNA, iar DNA nu are oricum voie să spună", a mărturisit premierul.
Boc a mai afirmat că nici preşedintele ţării, aşa cum niciun politician, nu are voie - potrivit legii - să ceară informaţii de la DNA despre anchete sau persoane anchetate, pentru că, astfel, s-ar încălca secretul judiciar. "Nu ai de unde ştii dacă e vorba despre un act premergător urmăririi penale", a argumentat Emil Boc cu privire la legislaţia DNA.