"Avem multă treabă de făcut în primul rând şi că nu prea avem vacanţe. Este un semnal pentru toată lumea. Avem de terminat lucrările de infrastructură, avem de finalizat investiţiile din buget, avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta", a declarat Boc, întrebat de ziarişti ce mesaj vrea să transmită atunci când coseşte şi foloseşte lopata în prezenţa presei.
Vineri, Emil Boc a făcut o demonstraţie de dat la coasă. Aflat într-o vizită de lucru la Feteşti, Emil Boc a vorbit de programul Guvernului, Primul Siloz, şi le-a demostrat celor prezenţi că ştie să cosească foarte bine. VEZI VIDEO
Premierul
Emil Boc a declarat, sâmbătă, că nu va pleca în vacanţă, invocând
dificultăţile generate de criza economică, şi spune că le va explica
soţiei şi fiicelor sale că anul acesta este "un pic mai dificil".
"Anul acesta - pas vacaţă! O să fie supărate fetiţele mele şi probabil
soţia, dar o să încerc să explic că anul acesta este un pic mai dificil
şi că anul viitor, după ce va fi mai bine pentru toată lumea, vom
obţine un plus de vacanţă", a spus premierul.
Boc a afirmat că Palatul Victoria nu este în campanie electorală, "sub nicio formă", după ce un reporter i-a atras atenţia că 2009 este "un an special" şi din perspectivă electorală.