Premierul Emil Boc a explicat în cadrul emisiunii situaţia în care se află România.
"Niciodată de după 1989, situaţia internă a României nu s-a conjugat cu o criză externă. Avem o criză internă din cauză că am cheltuit tot şi ne-am făcut şi datori şi aici vorbesc de fosta guvernare din anii 2007-2008 şi avem şi criza externă. Trebuia să avem în 2008 un deficit de 2% şi am avut un deficit de 5%, în contextul în care am avut o dezvoltare de 7,8%. Mai rău e că acum vine peste noi o criză externă şi aş fi ipocrit să le spun românilor că această criză nu ne va afecta şi că va trece criza pe deasupra sau pe dedesupt. Mai mult, nimeni nu ştie cât va dura această criză, dar cert e că ecoul ei nu a trecut. Avem nevoie de moderaţie şi prudenţă pentru a trece de criză", a explicat Boc.
Emil Boc: Românii trebuie să înţeleagă că FMI e ca un doctor
Emil Boc a declarat că negocierile oficiale cu FMI încă nu au început.
"România încă nu a început negocierile oficiale cu FMI, iar cu această ocazie vreau să precizez că FMI este ca un doctor care vine la pacient şi dă diagnosticul. Avem nevoie de banii de la FMI pentru că două treimi din acei bani vor ajunge la Banca Naţională pentru a întări cursul leului, iar sutele de mii de români care au credite să nu se mai lovească de imposibilitatea de a-şi plăti ratele. E important să stabilizăm cursul leului pentru a stabiliza economia", a explicat Boc.
Şeful guvernului a precizat însă ce nu va accepa în negocierile cu FMI
"Nu vom accepta creşterea TVA-ului, pentru că această măsură ar afecta tocmai persoanele cu venituri mici şi nu putem să creştem nici cota unică de impozitare, pentru că îi vom afecta pe cei ce produc bunăstare şi profit în această ţară", a explicat Emil Boc.