Pentru a nu mai fi şi anul acesta surprinşi de prima ninsoare, Emil Boc le-a cerut prefecţilor, dar şi reprezentanţilor Direcţiilor Regionale pentru Drumuri şi Poduri, ca utilajele să fie pregătite să intervină în cazul ninsorilor puternice. Totodată, prefecţii se vor consulta cu autorităţile locale pentru a vedea care este stadiul pregătirilor pentru anotimpul rece, iar azi vor trebui să informeze Guvernul cu privire la eventualele probleme.
\"Să luaţi imediat legătura cu preşedintele consiliului judeţean, pentru tot ce înseamnă drumuri judeţene, şi cu primarii oraşelor şi municipiilor pentru a vedea în ce măsură comandamentul de iarnă funcţionează şi capacitatea de reacţie rapidă a utilajelor pe care sunt obligaţi deja să le aibă\", le-a transmis Boc prefecţilor.