Elevii din Constanţa au fost invitaţi să viziteze centrul de cercetări
din Statele Unite, însă părinţii nu-şi permit să suporte cheltuielile
călătoriei. Proiectul lor a fost ales dintre lucrările elaborate de
peste 900 de elevi din 13 ţări.
"Plecarea va
fi destul de dificilă pentru unii, pentru că nu avem resurse financiare
şi sperăm ca până pe 25 mai să găsim sponsorizări măcar pentru o parte
dintre ei", a declarat profesorul Ion Bararu de la Colegiul Mircea cel Bătrân din Constanţa.
La Sibiu, 12 studenţii Facultăţii de Inginerie au construit roboţi pe
datorie, iar acum au nevoie de bani ca să-şi poată prezenta proiectele
la Campinatul Mondial de Robotică din Franţa. "Acceptăm să dormim oriunde. Cazarea va fi în sala de sport. Va
trebui să ne luăm nişte saci de dormit. Având în vedere că suntem la
început, acceptăm orice doar ca să ajungem acolo", a spus unul dintre studenţi. Robotul pe care l-au construit nu costă decât 1.500 de euro, faţă de
10.000 de euro cât au investit colegii din alte ţări.