Dozele de vaccin produse de institutul Cantacuzino au ajuns în liceele din judeţ încă de la sfârşitul săptămânii trecute, însă campania a început abia după ce tinerii şi-au dat acordul scris.
La Colegiul Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia, care a fost închis, timp de o săptămână, din cauza gripei noi, doar 11 elevi din 700 au acceptat să se vaccineze. Medicii şcolari şi profesorii spun că tinerii sunt speriaţi mai mult de înţepătura acului decât de vaccin.
Până acum în şcoli au ajuns 7.700 de fiole de vaccin antigripal.
În Alba au ajuns în total 17.250 de vaccinuri împotriva gripei noi, din care în şcoli au ajuns 7.700 de fiole de vaccin antigripal. Administrarea vaccinului va fi făcută doar celor care şi-au dat acordul .