Ea a precizat că a discutat de săptămâna trecută cu noua conducere a
Tarom pentru înfiinţarea acestor curse spre Constanţa, pentru a aduce
cât mai mulţi turişti la mare. Ministrul Turismului a mai spus că
iniţiativa a fost luată în lipsa unor astfel de curse aeriene şi în
condiţiile în care, în prezent, pe calea ferată drumul spre litoral se
face în multe ore, iar pe cale rutieră este la fel de greu.
Primarul Constanţei, dar şi cel din Mangalia, i-au solicitat
ministrului Turismului sprijin financiar pentru organizarea mai multor
evenimente estivale precum cel de curse aeriene sau cel de şalupe
rapide.
Şi proprietarii de cluburi i-au cerut ministrului Turismului ca unităţile să poată funcţiona şi după ora 01.00 noaptea, pentru ca turiştii să se poată distra, iar unii au cerut chiar o discuţie cu ministerul Educaţiei pentru modificarea anului şcolar, astfel încât părinţii să poată veni cu copii mai devreme la mare.
Ministerul Turismului vrea de asemenea ca deschiderea acestui sezon estival să se facă odată cu Sărbătorile pascale şi să se închidă cel mai târziu în luna noiembrie, pentru prelungirea perioadei în care turiştii vor putea merge pe litoral.
"Încercăm să deschidem sezonul odată cu Sărbătorile pascale, vrem să facem activităţi, să organizăm spectacole, festivaluri chiar de la Paşte, pe litoral, în Mamaia şi în sudul Constanţei, la Mangalia, un program pe care îl vom promova la nivel internaţional prin minister", a spus Elena Udrea.
Ea a
subliniat că prelungirea duratei estivale la mare este importantă şi la
fel sunt şi capetele de sezon, inclusiv prin aducerea turiştilor
străini.
Ministrul Turismului a participat vineri în staţiunea Mamaia, la o
întâlnire cu reprezentanţii din turism unde hotelierii şi patronatele
au cerut însă ca deschiderea hotelurilor să fie coordonată cu
deschiderea celorlalte unităţi de pe litoral, respectiv cele de
alimentaţie publică, de distracţie şi transport, pentru că turiştii
evită litoralul în capetele de sezon, întrucât, în afara câtorva
hoteluri, restul societăţilor care oferă servicii turistice sunt
închise.
Ministrul Turismului a mai precizat că şi, în contextul crizei
financiare, turismul ar putea fi un sprijin pentru economia naţională.
"Criza ne poate folosi şi există interes pentru dezvoltarea turismului
românesc, turismul poate fi motorul de susţinere a economiei pe
perioada crizei prin creşterea perioadei de sezon de la două luni la
şase luni", a precizat Elena Udrea.
Ministrul Turismului a mai spus că oferă şi programe de pregătire
profesională a angajaţilor din turism în Spania, Franţa, Germania,
Austria pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite pe litoral, dar şi
atragerea forţei de muncă. Elena Udrea a mai spus că se vor face
modificări de legislaţie cu privire la sancţiunile care se dau în
domeniul turistic, dar a precizat că se merge pe sprijinirea celor care
investesc în acest domeniu şi mai puţin pe amendarea lor, iar măsurile
sunt mai dure dacă aceştia nu acordă servicii de calitate.