Compania finlandeză Elcoteq va disponibiliza 200 de muncitori de la unitatea pe care o deţine în Zona Industrială Nord-Vest din Arad, aceştia primind deja preavizele de încetare a contractelor de muncă.
Producătorul finlandez de echipamente Elcoteq a precizat că închide, în afară de fabrica din România, şi facilităţi din Statele Unite şi Rusia. În schimb, compania îşi va consolida operaţiunile din China, de la Beijing, în cadrul unui plan mondial de restructurare.
Fabrica de la Arad a fost înfiinţată în 2006, are aproximativ 400 de salariaţi şi producea echipamente destinate industriei telecomunicaţiilor, potrivit datelor afişate pe pagina de internet a companiei.
Programul de restructrare a activităţii grupului la nivel mondial prevede o diminuare cu aproape 25% a forţei de muncă şi închiderea unor fabrici, în contextul scăderii cererii.
Compania finlandeză, furnizoare pentru sectorul de telecomunicaţii mobile, puternic lovit de criză, a anunţat că va concedia în jur de 5.000 de salariaţi din cei 21.000 ai săi de pe plan mondial, măsura fiind menită să genereze economii anuale cuprinse între 80 de milioane şi 100 de milioane de euro.
Elcoteq a mai arătat că economiile vor fi vizibile începând din al doilea trimestru şi vor contribui semnificativ la ameliorarea profitabilităţii pentru întregul an. Costurile unice create de disponibilizări şi închideri de fabrici se vor cifra la circa 24 milioane euro.
Acţiunile Elcoteq s-au apreciat cu 25% după publicarea anunţului, însă au dat uşor înapoi la 1,19 euro, nivel ce marchează totuşi o creştere de 19%.
În afara închiderilor de întreprinderi şi a disponibilizărilor, compania va lua în considerare şi alte măsuri de reducere a costurilor, inclusiv vânzarea de maşini şi echipamente, sistarea unor contracte de leasing şi diminuarea serviciilor externe.
Elcoteq îşi menţine estimările pentru rezultatele din 2008, precizând că vânzările nete au fost în trimestrul al patrulea de circa 889 milioane euro, iar profitul operaţional de circa 1 milion de euro.