În mod obişnuit, efectul economic determinat de sportivii excepţionali ia în calcul încasările generate de comercializarea biletelor, contractele TV, cele publicitare şi, desigur, merchandisingul. În România, evaluarea impactului economic al unei vedete are particularităţi surprinzătoare, dificil de decelat, însă nu imposibil de identificat, chiar dacă nu sunt întotdeauna complete. Vizibilitatea asigurată de mass-media este esenţială pentru succesul unui sport, însă în cazul lui Hagi putem vorbi şi despre un efect invers - charisma unui fotbalist a creat şi a susţinut, de data aceasta, industria media. Hagi nu este însă doar un beneficiar al haloului mediatic.
Gheorghe Hagi este poate singurul sportiv care caută, găseşte şi aplică metode de transformare a imaginii sale în beneficii financiare, orientate permanent atât către sine, cât şi către propriul public.