După o discuţie de aproximativ 10 minute cu Cristian Chivu, selecţionerul i-a împărţit pe tricolori în două grupe. În prima i-a inclus pe cei care au avut meciuri duminică. Aceştia au făcut timp de 35 de miute alergări uşoare şi stretching cu secundul Bogdan Stelea, după care au plecat la refacere. Singura excepţie a fost Chivu, care a rămas pe margine să urmărească până la final antrenamentul celorlalţi colegi.
Cealaltă grupă de jucători s-a pregătit sub comanda secundului Diego Longo, efectuând un joc-şcoală pe teren redus, la porţi mici.
La finalul antrenamentului, selecţionerul şi Răzvan Raţ au exersat centrări de pe cele două părţi ale terenului către Rădoi, Ghioane, Marica şi Florin Costea.
După terminarea antrenamentului, Lucescu a rămas aproximativ 10 minute pe teren, pentru a purta o discuţie cu atacantul Universităţii Craiova, Florin Costea.
La acest antrenament au participat toţi jucătorii, cu excepţia lui Săpunaru, care a sosit în ţară la ora 18:00 şi a ajuns la Mogoşoaia jumătate de oră mai târziu, urmărindu-şi colegii de pe marginea terenului. Fundaşul lui Porto va intra de marţi în programul normal de pregătire al echipei.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a asistat la prima jumătate a antrenamentului. La un moment dat, Sandu i-a rugat pe muncitorii care lucrau la o construcţie din apropiere să facă linişte, pentru ca jucătorii să se poată concentra asupra şedinţei de pregătire.
Echipa naţională a României s-a reunit, luni, la Centrul Sportiv de la Mogoşoaia, pentru prima dată sub comanda selecţionerului Răzvan Lucescu. Tricolorii vor pregăti în această săptămână jocul cu Lituania, care se va disputa sâmbătă, la Marijampole.