Bogdan Niculescu Duvăz a participat la conferinţa săptămînală a PSD Argeş şi a criticat atitudinea preşedintelui României, care, iniţial a anunţat că nu vom intra în criză, apoi a spus că ţara a depăşit cel mai greu moment, iar apoi a afirmat că a cerut eliberarea din sistemul bugetar a 20% dintre angajaţi.
"Mai alaltăieri ne spunea că România nu va intra în criză, după aceea ne comunica că facem un împrumut la FMI, aşa, ca un fel de centură de siguranţă. După aceea ne-a spus că, evident, criza e inevitabilă şi ne ajunge şi pe noi, dar sunt măsuri şi chiar indicii că România a ieşit din momentul ei cel mai greu, iar acum ne anunţă cu seninătate că în România inevitabil criza se adânceşte şi, ce mai staţi, daţi afară oamenii de la serviciu! Mai eliberaţi vreo 20% din sistemul bugetar, fără să măsuraţi în dreapta şi în stânga, că nu mai avem timp, ne grăbim. Asemenea atitudini le vom critica şi unor asemenea demersuri ne vom opune," a declarat Duvăz.
Purtătorul de cuvânt al PSD a mai afirmat că social democraţii au acceptat cu o oarecare greutate împrumutul FMI şi ar fi preferat mai degrabă o discuţie mai amplă cu Comisia Europeană.
"Spunem şi acum ce am spus în momentul în care am hotărât, cu o oarecare greutate, să fim de acord cu negocierea împrumutului cu FMI, pentru că am fi preferat o discuţie mai amplă cu Comisia Europeană, am fi preferat ca România astăzi să nu aibă doar aproximativ 5% absorbţie din fondurile europene alocate pentru 2009. Să fi apelat mult mai mult la solidaritatea europeană şi să fi făcut poate mai puţine concesii FMI", a spus Duvăz.
Citeşte şi despre poziţia PSD referitoare al declaraţiile de joi ale lui Traian Băsescu
Duvăz a mai spus că PSD şi preşedintele Băsescu au păreri absolut
diferite şi nu sunt de acord să folosească electoral această
criză."Avem păreri absolut diferite, dar important este că noi avem
părerea ca preşedintele să nu încerce să folosească electoral (...)
această criză, după ce a văzut că nu o poate rezolva", a încheiat
deputatul.
Guvernul trebuie să reducă cu 20% numărul
angajaţilor din administraţia de stat, a declarat joi preşedintele
Traian Băsescu, argumentând că soluţia pentru reducerea cheltuielilor
nu este diminuarea veniturilor salariale, deoarece tăierea sporurilor
poate fi contestată în justiţie.