Miercuri, spaţiul virtual al Elenei Udrea s-a înnoit. Site-ul său a primit un nou look, iar joi Elena Udrea şi-a inaugurat şi contul de pe twitter.
La ora 11:30, ministrul Turismului a dat "bună dimineaţa..." în mediul virtual. Mai precis "bună dimineaya". Imediat vine corectura: "Bună dimineaţa!!! Am reuşit să scriu corect. Merg spre Tulcea şi fie se mişcă maşina fie pierd semnalul".
Adaugă şi faptul că scrie de pe telefonul mobil: "Cred că de vină este faptul că folosesc iPhone-ul prima dată. Şi pe drumul ăsta să scrii în maşină este mai greu decât să te machiezi chiar."
Mesajele revin peste două ore: "Sunt pe barcă. Încă este vreme frumoasă, bună de turism în Deltă. Merg spre Sulina. Văd nişte case frumoase pe aici. Altele sunt de prost gust."
Şi la Sulina ministrul Turismului s-a simţit bine. "Am mâncat pe plajă la Sulina! Este o vreme superbă. Merită să vii aici. Plaja este încă sălbatică. Acum pustie. Ca şi cum ar fi doar a mea!"