Deflagraţiile au avut loc cu puţin înainte de ora locală 8, în imediata apropiere a hotelurilor Ritz Carlton şi Marriott, ambele situate într-un cartier central al Jakartei.
"Numărul morţilor se ridică la nouă. Opt şi-au pierdut viaţa pe loc, iar unul la spital", potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, Nanan Soekarna. "Sunt şi 41 de răniţi, dintre care 14 străini", a adăugat el.
Două ore mai târziu, alerta era dată din nou la Jakarta, după explozia unui vehicul într-un cartier comercial. Dar aceasta nu a fost provocată de o bombă, aşa cum anunţase iniţial presa locală, ci de bateria defectă a maşinii, a anunţat poliţia.
Capitala indoneziană nu a mai fost vizată de atentate din 9 septembrie 2004, când un astfel de atac comis în faţa ambasadei Australiei s-a soldat cu moartea a 10 persoane. Cu un an înainte, în 5 august 2003, hotelul Marriott fusese deja victima unui atentat care se soldase cu moartea a 12 persoane. Această serie de atacuri a fost atribuită mişcării Jemaah Islamiyah (Comunitatea Islamică), o reţea teroristă care are ca obiectiv crearea unui stat islamic în Asia de Sud-Est.
Prima explozie s-a produs cu câteva minute înainte de ora locală 8.00 (4.00 ora României) într-o cafenea din subsolul hotelului Marriott. Cea de a doua a avut loc două minute mai târziu în restaurantul de la Ritz Carlton, unde clienţii serveau micul dejun.
"Deodată a căzut plafonul şi s-a auzit un zgomot foarte puternic", a spus Cho In Sang, un sud-coreean în vârstă de 50 de ani care se afla la Rtz Carlton şi care a fost dus la spital pentru că a suferit răni la mâini şi la picioare.
"Am auzit două zgomote de explozie (...) venind de la Marriott şi de la Ritz Carlton. Apoi am văzut oameni fugind", a adăugat un gardian, Eko Susanto.
Forţele de ordine au blocat accesul în cele două hoteluri, ale căror ferestre au fost sparte de deflagraţie, potrivit unui fotograf al AFP.
Exploziile intervin cu două zile înainte de sosirea echipei britanice de fotbal Manchester United, care urma să fie cazată la Ritz Carlton înainte de un meci ce va avea loc luni seara cu o echipă indoneziană. De asemenea atacurile au avut loc la o săptămână după alegerile prezidenţiale câştigat de preşedintele în exerciţiu, Susilo Bambang Yudhoyono, potrivit rezultatelor parţiale.
Trei militanţi islamişti au fost executaţi în noiembrie 2008, pentru că au participat la atentatele care s-au soldat cu moartea a 202 persoane, în special turişti, într-o staţiune balneară din Bali, în 12 octombrie 2002. După aceste atacuri, Indonezia a dat lovituri grele mişcării Jemaah Islamiyah, iar sute de membri sau simpatizanţi ai acesteia au fost arestaţi. Însă o parte dintre liderii grupării nu au fost găsiţi, precum malaysianul Noordin Mohammad Top, presupusul arhitect al atentatelor de la Marriott (Jakarta) şi de la Bali.
Recurgerea la terorism este foarte nepopulară în cea mai mare ţară musulmană din lume, unde majoritatea celor 235 de milioane de locuitori sunt adepţii unui islam moderat.