Două eleve de la instituţii de învăţământ din municipiul Brăila au intrat în conflict, iar o elevă de la Colegiul „Ana Aslan” ar fi fost agresată. Poliţiştii au dat startul cercetărilor în acest caz, pentru a se stabili cum s-a produs agresiunea şi care au fost cauzele, potrivit Obiectiv Vocea Brăilei.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, la data de 25 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Proximitate s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că ieri, 24 noiembrie, în jurul orelor 14:00, o tânără de 15 ani, din Brăila, elevă a liceului „Nenițescu”, potrivit unor surse, aflându-se în zona adiacentă a unei alte instituții de învățământ, respectiv Colegiul „Ana Aslan”, ar fi lovit o elevă a acestei unități școlare, în vârstă de 15 ani, din Brăila.
„A fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Reprezentanții Biroului Siguranța Școlară și ai Biroului Proximitate se vor deplasa la unitățile de învățământ din care fac parte elevele implicate în eveniment pentru relaționarea cu conducerea acestora și efectuarea de activități specifice în vederea prevenirii unor astfel de incidente”, au precizat poliţiştii.