"Mă bucur pentru rezultat, care este unul muncit şi meritat. Am avut
două reprize total diferite. Pe prima am început-o mai greu, dar apoi
ne-am revenit. Mă aşteptam la un joc greu. Nu ştiam unde se află
echipa. Acest rezultat ne va ajuta să prindem încredere. Echipa a avut
mult entuziasm. Mă aşteptam la un joc echilibrat şi am câştigat
meritat", a spus Munteanu.
La rândul său, tehnicianul gazdelor, Ştefan Stoica, a susţinut că după
aspectul meciului echipa sa nu merita să piardă în faţa Oţelului
Galaţi: "Este rău că am pierdut, dar asta este viaţa. Nu meritam să
pierdem, dar nici să câştigăm. Ne-a fost tare greu, echipa nu este
pregătită. A contat că a fost şi primul joc de campionat, însă putem să
ne revenim. Toţi suntem de vină pentru acest rezultat. Jucătorii au
încercat să joace, dar acesta este nivelul nostru. Galaţiul a prins un
şut pe poartă şi a câştigat. Kone nu este pregatit 100%, însă o să facă
furori peste câteva săptămâni".
Antrenorul argeşenilor a vorbit şi despre gestul necugetat al lui
Frăsineanu, mijlocaşul gazdelor fiind eliminat în prelungirile partidei
pentru un fault foarte dur: "A facut un gest urât. O să-l las o zi,
două ca să se liniştească. Eu sunt antrenor care ţine la disciplină şi
o să plătească pentru gestul făcut. Va mai plăti încă un jucător care a
intrat într-un dialog cu un arbitru, pentru că treaba noastră este să
jucăm fotbal".
Formaţia pregătită de Ştefan Stoica, Internaţional Curtea de Argeş, a
pierdut, vineri, pe teren propriu, scor 0-1, în faţa echipei Oţelul
Galaţi, în meciul de debut al sezonului 2009-2010.