"Educaţia artistică favorizează dezvoltarea creativităţii. Consolidarea
artelor în vederea creşterii potenţialului nostru de creativitate şi
inovaţie ar trebui să constituie un element motor al tuturor
politicilor de educaţie care vizează ameliorarea competivităţii
economice, coeziunea şi bunăstarea persoanelor", a subliniat noul
comisar european, care a prezentat un studiu asupra a 30 de ţări
europene.
Formele de artă cele mai predate în şcoli sunt artele vizuale şi muzica, care sunt materii obligatorii în cele 30 de ţări studiate (ţările Uniunii Europene, Islanda, Lichtenstein şi Norvegia), în timp ce dansul, teatrul sau arhitectura nu sunt predate sistematic în şcoli.
În învăţământul primar, jumătate dintre ţările europene dedică între 50 şi 100 de ore pe an învăţământului artistic. Cele mai puţine ore, 36 pe an, sunt propuse în învăţământul din Luxemburg, în timp ce Portugalia are cele mai multe, 165.
În primul ciclu al învăţământului secundar, timpul de predare a
materiilor artistice scade, jumătate dintre ţările incluse în
studiu dedicându-le între 25 şi 75 de ore pe an.
Acelaşi studiu subliniază, în treacăt, faptul că profesorii din
învăţământul primar nu sunt instruiţi în toate materiile artistice
incluse în programă. Puţinul timp consacrat acestor materii poate
fi valorificat prin parteneriate cu lumea artistică în şcoli, se mai
recomandă în studiu.