Potrivit Poliţiei, Marcel Soare, 25 de ani, din Cornetu-judeţul Ilfov,
şofer la Avicola Mihăileşti, conducea un autoturism BMW şi se deplasa
din direcţia Vidraru către oraşul Curtea de Argeş. La un moment dat,
tânărul a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei şi a apei de
pe carosabil, în condiţii de ploaie abundentă. Maşina a derapat şi a
ajuns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară Dacia
care era staţionată în afara părţii carosabile. În urma impactului
puternic, autoutilitara a fost proiectată într-o femeie în vârstă de 55
de ani, din Curtea de Argeş, care vindea pepeni pe marginea drumului.
Femeia a murit pe loc în urma accidentului. Pe numele şoferului
autoturismului BMW a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de
ucidere din culpă.