Delegaţia oficială condusă de şeful diplomaţiei române a fost primită pe pământ ucrainean cu pâine şi sare de 1000 de dolari.
O politică pragmatică pe spaţiul răsăritean, relaţii bazate pe pragmatism, o viziune pragmatică asupra viitorului, sunt câteva dintre enunţurile ministrului de Externe Cristian Diaconescu, la Kiev, unde se afla în a doua vizită oficială de la instalarea sa, dupa cea de la Chişinău.
Expresia, ca directivă, îi aparţine preşedintelui Traian Băsescu - care este aşeptat în februarie în Ucraina - şi a tot fost repetată în ultimul timp, încă de dinainte de recentele sale convorbiri cu premierul întregii Rusii, Vladimir Putin. Se pare însă că ucrainenii au înţeles-o mai bine decât românii, pentru că primul lor gest la întâmpinarea delegaţiei oficiale a României a fost să zeciuiască la intrarea în ţară membrii acesteia, în cap cu ministrul.