Una dintre priorităţile Elenei Udrea este "Brandul turistic al României", pentru care este dispusă să cheltuiască nu mai puţin de 75 de milioane de euro.
Udrea şi-a propus creşterea anuală a numărului de turişti români cu 3% şi creşterea numărului de turişti străini cu 7% pînă în 2013.
De asemenea, ministrul Turismului a anunţat că, în România, va fi creat cel mai mare domeniu schiabil din Europa de Sud-Est, staţiunea urmând să fie contruită lângă Petroşani, cu costuri de 68 de milioane de euro.
În plus, Udrea ia în calcul şi construirea unui noi staţiuni "de tipul Vama Veche".
Sunteţi de acord cu aceste priorităţi? Ce alte măsuri ar fi necesare în domeniul turismului? Alcătuiţi-i agenda ministrului Elena Udrea!