Miercuri, la Palatul Parlamentului, pe ordinea de zi s-a aflat moţiunea de cenzură iniţiată de liberali, "Marea păcăleală PSD - PD-L".
În textul moţiunii, liberalii şi parlamentarii UDMR au criticat măsurile luate de Executiv în cele cinci luni de guvernare. Printre criticile aduse Guvernului se numără reducerea impozitului minim, odonanţa privind serviciile deconcentrate, dar şi rectificarea bugetară prin care s-au tăiat bani de la Educaţie şi de la Sănătate.
"România este în criză economică, dar actualul Guvern PSD - PD-L este un factor de agravare a crizei. Motiv pentru care, ca o primă măsură eficientă de luptă împotriva crizei economice, propunem demiterea actualului Guvern", se arată în textul moţiunii.
Miercuri după-amiază, plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a respins, prin vot, moţiunea de cenzură a PNL şi UDMR, "Marea păcăleală PSD - PD-L", îndreptată împotriva Cabinetului Boc, cu 130 "pentru" şi 272 de voturi "împotrivă".
REALITATEA.NET vă provoacă la o nouă dezbatere: credeţi că demisia Guvernului Boc şi alegerile anticipate sunt soluţia pentru ieşirea României din "criză", de orice natură ar fi aceasta ?