Deţinuţii Penitenciarului Giurgiu au primit o carte editată de o fundaţie religioasă. "Cuprinde lămuriri ştiinţifice despre avort, dar şi mărturii ale femeilor care au trecut peste ispită, sau femei care au făcut acest păcat", a declarat preotul Mihalcea Cosmin, reprezentant al Episcopiei Giurgiu.
"Tindem să dăm vina pe femei, dar nu e doar responsabilitatea lor, ci şi a soţilor lor. Ori suntem de acord cu avortul, ori chiar noi le trimitem către asemenea fapte, ori nu le asigurăm un ambient necesar păstrării sarcinii. În România, o ţară creştin-ortodoxă, am omorât de la Revoluţie şi până acum, prin avort, atâţia câţi suntem în ţară", a mai spus preotul Cosmin.
De asemenea, preoţii le-au transmis bărbaţilor închişi la Penitenciarul Giurgiu mesajul că " trebuie luptat împotriva avortului care este o crimă" şi că "Dumnezeu dă viaţa şi Dumnezeu o ia".
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Giurgiu, medicul Cosmin Georgescu, le-a spus celor din Penitenciar că " nu trebuie să privăm o femeie de bucuria aducerii pe lume a unui copil".
Întâlnirea s-a desfăşurat sub sloganul " Vindecare prin credinţă" şi a fost organizată de preotul capelei din Penitenciarul Giurgiu, în colaborare cu Episcopia Giurgiului şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Giurgiu.
Dezbatere despre avort la Penitenciarul Giurgiu la care au fost doar bărbaţii închişi, nu şi femeile
