Acesta a fost transportat înapoi la închisoare, a declarat purtătorul de cuvânt al ANP Denisa Necula.
Un deţinut de la Penitenciarul Jilava nu s-a mai întors la gospodăria agricolă unde lucra. Acesta îşi ispăşea în regim deschis pedeapsa pentru furt. Dispariţia de la ferma din apropierea penitenciarului a fost raportată în 28 martie, la ora 4:00.
El desfăşura activităţi de pază la respectiva fermă pe timpul nopţii, împreună cu un agent, au declarat surse din ANP.
Deţinutul este condamnat la 3 ani pentru furt şi este recidivist, el fiind condamnat anterior tot pentru furt, dar cu supendare.
Bărbatul are 29 de ani, potrivit oficialilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere şi Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov au organizat filtre la intrările şi ieşirile judeţului Ilfov, dinspre Bucureşti şi înspre judeţele limitrofe, pentru prinderea evadatului de la Penitenciarul Jilava.