Problema a fost ridicată de secretarul Camerei, social-democratul
Valeriu Zgonea. "Aş vrea să ridic o problemă care vă interesează pe
toţi, stimaţi colegi. Am avut un coleg în Parlamentul României, al
doilea în patru ani de zile, căruia i-a venit rău şi vreau să vă spun
că în acest moment, procedura de urgenţă pentru orice angajat şi pentru
orice parlamentar depăşeşte limita bunului simţ", a început deputatul.
El a făcut o trecere în revistă a problemelor remarcate: "Vreau să vă
spun că a venit cabinetul medical şi tensiometrul nu funcţiona. Vreau
să vă spun că au venit după 35 de minute şi asta pentru că avem o
colegă a cărei mamă lucrează jos şi a insistat. Vreau să vă spun că în
momentul în care ei au ajuns sus, la 5 minute, au venit cei de la SMURD
pe altă parte. O targă nu intră în nici un lift din această Cameră şi
dacă unuia i se întâmplă - doamne fereşte! - ceva, nu puteţi să-l
coborâţi de nicăieri şi o să fiţi pe prima pagină, o să fim toţi pe
prima pagină", a expus Zgonea.
Secretarul Camerei a solicitat găsirea unei soluţii pentru a se investi
într-un cabinet care să lucreze într-o procedură de urgenţă.
Secretarul general al Camerei, Gheorghe Barbu, a explicat că, în
Parlament există trei lifturi, în unele corpuri de clădire, în care
încape targa - "este adevărat că, oblic". Cât priveşte personalul
cabinetului medical, Barbu a explicat că personalul de acolo este
personal de la Policlinica nr.10, care "nu are nicio legătură Camera,
angajaţi sau ceva de acest gen".
"Pur şi simplu, prin amabilitatea lor, iar acolo nu există un medic
permanent, ci sunt medici care vin prin rotaţie în fiecare zi, doar
asistenta sau altcineva este permanent, iar dotarea este de nivelul
unui cabinet de medic de familie, nu mai mult, pentru că aici se
presupune că te duci să faci un tratament, o chestiune acută. de acest
gen. Dacă se doreşte un alt gen de posibilitate de intervenţie, de
urgenţă - nu mă pricep - dar cred că sunt cu totul şi cu totul alte
lucruri: personal, angajaţi ş.a.m.d., sunt cu totul alte decizii care
trebuie luate", a prezentat Barbu situaţie existentă.
Viceliderul grupului PNL din Cameră, Eugen Nicolăescu, a subliniat însă
că există anumite limite legale care deocamdată nu pot fi depăşite.
"În
acest moment toţi deputaţii şi senatorii sunt asiguraţi la Casa OPSNAJ
care, la rândul ei, asigură fondurile necesare la Policlinica 10,
policlinică care a asigurat aici cabinet de medic de familie. Deci
medicul de familie, conform competenţelor profesionale, nu poate să
asigure servicii de medicină de urgenţă. Medicina de urgenţă în România
se asigură de două instituţii: de Spitalul de Urgenţă, în speţă primiri
urgenţe, şi de Salvare", a explicat fostul ministru al Sănătăţii.
Potrivit lui Nicolăescu, într-o situaţie de urgenţă, chiar dacă medicul
de familie o sesizează, nu are voie să trateze pacientul, pentru
că "încalcă legea", neavând competenţă profesională.
Astfel, liderul
PNL a comentat că ceea ce se poate face este doar să se organizeze mai
bine cabinetul pentru a face solicitare la 112 în condiţii mai bune
pentru demnitari. "Dar nu cred că este corect nici asta, că, în fond,
demnitarul este şi el un cetăţean contributor la oricare altul", a
adăugat liberalul.
Unui deputat PSD i s-a făcut rău, luni, la grupul PSD din Camera
Deputaţilor, el fiind transportat de o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă
după ce colegul său, şeful Unităţii de primire la Spitalul de Urgenţe
Iaşi, Tudor Ciuhodaru, i-a acordat primul ajutor.
Zgonea a acuzat faptul că în Palatul Parlamentului nu există un lift în care să poată intra o targă, şi de asemenea, nu sunt lifturi care se pot debloca repede, pentru cazuri de urgenţă.
De asemenea, deputatul
PSD a spus şi că nu există o procedură bine pusă la punct prin care
cabinetul medical al Camerei să comunice cu Ambulanţa care se află la
Parlament, pentru cazuri de urgenţă, astfel încât să existe reacţie
rapidă în astfel de cazuri.