Delfinii din Shark Bay, din vestul Australiei, îşi pun bureţi pe vârful nasului pentru a se proteja de nisip în timp ce încearcă să descopere peştii de pe fundul apelor.
Studiul Universităţii Georgetown din SUA a descoperit că această tehnică este folosită exclusiv de delfinii femele şi că delfinii masculi preferă să înoate pentru a socializa decât să stea cu mamele lor şi să înveţe tehnica.
Janet Mann, profesor de biologie şi de psihologie la universitate, a declarat că cele mai inteligente mamifere marine vânează cu ajutorul uneltelor mai mult decât oricare alt animal.
Profesorul a descoperit că 41 de delfini într-o populaţie de câteva sute foloseau bureţii marini drept o unealtă de căutat hrană.
Studiul mai arată că fiicele delfinilor au o puternică tendinţă de a adopta comportamentul social al mamelor, cu tot cu tehnica de căutare a hranei, în timp ce băieţii sunt mai preocupaţi de găsirea altor masculi cu care să îşi petreacă timpul, potrivit Daily Telegraph.
Acest comportament a fost observat pentru prima oară în anii '80, dar este foarte greu de studiat pentru că are loc în canale adânci, de 8-13 metri.
Delfinii au al doilea creier ca mărime, după oameni, şi profesorul Mann precizează că este greu să pătrunzi în capul lor, întrucât creierele lor sunt construite diferit iar limba lor este foarte dificil de descifrat. "Se pare însă că sunt animale extrem de inteligente", a menţionat profesorul.
"Delfinii se recunosc în oglinzi şi au societăţi şi personalităţi complexe", a mai spus Mann.