Pădure deasă în nordul Harghitei. Dar dacă te uiţi mai aproape, parcele
întregi sunt defrişate. Autorităţile s-au alarmat şi stau de veghe de
la primele ore ale dimineţii.
S-a tăiat şi se taie pe rupte, zeci de metri cubi de fag şi brad
zilnic. Toţi profită şi nimeni nu răspunde de nimic, fiecare aruncând
vina în curtea celuilalt.
''Am găsit brazi tăiaţi jos. L-am găsit tăiat jos şi, decât să-l fure alţii, îl trag eu'', a spus Adrian Asavei, proprietar de pădure.
''Jandarmeria Harghita a efectuat constant acţiune în această
zonă. În acest an au fost constatate 11 fapte de natură penală la care
au fost întocmite actele premergătoare urmăririi penale'', a declarat Adrian Nichifor, prim adjunct IJJ Harghita.
Sunt trimişi în judecată, dar judecătoriile îi condamnă în cel mai rău
caz cu ''suspendare'', pentru că, de regulă, sunt amendaţi, iar apoi
iertaţi şi de amenzi.
În satul Hagota, cu numai 150 de locuitori, funcţionează la foc
continuu peste 20 de gatere în ilegalitate. Pădurarii, deşi văd la tot
pasul buşteni nemarcaţi, lungi de până la 15 metri şi cu diametre între
40 şi 85 de centimetri, refuză să se implice.
''Avem o problemă cu reprezentanţii Ocolului Silvic Tulghes si
cei de la ITRSV care nu răspund solicitărilor noastre de a participa la
acţiunile noastre organizate în zonă'', spune Adrian Nichifor.
Peste 3.000 de hectare de pădure din judeţul Harghita au dispărut
complet în ultimii 18 ani, ca urmare a defrişărilor necontrolate.
Specialiştii spun că reîmpădurirea zonelor defrișate ilegal în judeţ va
dura peste 100 de ani.