Dacă vreţi să vizitaţi Africa de Sud, Coreea sau poate Mexic şi vreţi să vă faceţi din timp calculele, de luna viitoare va fi mai simplu. Veţi putea verifica zilnic cât costă randul sud-african, realul brazilian sau won-ul sud-corean. Tot de la BNR veţi afla valoarea monedei chinezeşti-renminbi, cunoscută şi cu numele de yuan, a rupiei indiene sau a peso-ului mexican.
Nici dolarul neo-zeelandez, dirhamul Emiratelor Arabe Unite, hryvna ucraineană şi dinarul sârbesc nu vor lipsi la cursul BNR. În momentul de faţă, lista cursurilor pieţei valutare la care se raportează leul cuprinde 17 monede.