Apartamentele noi din Capitală s-au devalorizat, în unele cazuri, cu până la 45% pe parcursul lui 2009. Chiar şi în aceste condiţii, cumpărătorii nu s-au înghesuit. Nici programul Prima Casă, menit să impulsioneze vânzările, nu a ajutat prea mult piaţa nouă. Peste 80% din locuinţele tranzacţionate prin acest program sunt vechi. Şi atunci, de ce vor dezvoltatorii să crească preţurile în 2010?
Un motiv pare să fie chiar lipsa tranzacţiilor. „Un apartament construit cu finanţare bancară şi aflat pe stoc produce dobânzi. Astfel, costul său creşte invariabil de la o lună la alta”, spun Ion Cătuţoiu, managing partener al agenţiei imobiliare Real Time.
Însă, şi dezvoltatorii care se pot lăuda că au sfidat criza imobiliară şi au încheiat contracte de vânzare-cumpărare de-a lungul ultimului an se pregătesc să crească preţurile. De ce? Pentru că şi-au asigurat partea necesară de cash flow şi acum aşteaptă profiturile de altă dată, sunt de părere analiştii imobiliari. Citeşte mai mult pe Money.ro