Lista bărbaţilor puternici care au avut relaţii extramaritale în 2009 include personalităţi precum Tiger Woods, David Letterman, fostul senator american John Edwards şi guvernatorul statului South Carolina, Mark Sanford.
Întrebarea evidentă, mai ales pentru bărbaţii bogaţi şi cu soţii frumoase, este inevitabilă: „Ce a fost în capul lor?”. Se pare totuşi că nu s-au gândit la aceste aspecte în mod conştient.
„Aceste lucruri nu se întâmplă în gândirea curentă a creierului”, a declarat Scott Reynolds, profesor de etică a afacerilor la Universitatea Washington din Seattle. „Nu sunt lucruri pe care le analizează. Se petrec pe fundal”.
Chiar dacă sunt conştienţi cu privire la infidelitate, bărbaţii celebri au atâta putere şi control asupra vieţii lor încât nu îşi închipuie că vor fi prinşi, sunt de părere cercetătorii. Câteodată îşi imaginează că dacă sunt prinşi, vor putea controla situaţia în aşa fel încât să nu îi afecteze.
Unele indiscreţii sunt mai susprinzătoare decât altele, mai ales la cei care se opun în mod public relaţiilor extraconjugale. Bărbaţii aceştia ştiu că şi cei mai corecţi dintre ei pot avea relaţii nepotrivite, fiind chiar mai probabil să calce strâmb.
„Oamenii nu respectă ceea ce susţin din punct de vedere moral”, a declarat Lawrence Josephs, un psiholog de la Universitatea Adelphi din New York. „Nu este clar care sunt de fapt valorile etice al oamenilor atunci când chiar trebuie să le aplice”.
Oricare ar fi cauzele fiecărei aventuri extramaritale, acestea se vor întâmpla în continuare, sunt de părere oamenii de ştiinţă.