Până în 2005, Comisia Europeană a insistat pe lângă companiile de telefonie mobilă din Europa să îşi reducă tarifele pentru convorbirile roaming, considerând că acestea sunt de circa patru ori mai scumpe decât în mod normal. În urma presiunilor Comisiei Europene şi a măsurilor adoptate de Parlamentul European, orice apel efectuat de pe un telefon mobil din străinătate va scădea la 39 eurocenţi, în iulie 2010, şi apoi la 35, în iulie 2011. În prezent, tarifele ajung la 46 eurocenţi.
"Lupta" cu companiile de telefonie mobilă a început în 2005 când Comisia Europeană a lansat un website în care detalia practicile companiilor. Această măsură nu a descurajat operatorii telecom, prin urmare Comisia Europeană a anunţat o reglementare la nivel european a tarifelor.
Parlamentul European a aprobat definitiv, încă de la prima lectură, reducerea începând din 1 iulie 2009 a tarifelor percepute pentru trimiterea de SMS-uri şi folosirea internetului într-o reţea de telefonie străină din altă ţară membră decât cea de origine.
Eurodeputaţii au adoptat, în şedinţă plenară, cu 626 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 9 abţineri un compromis la care se ajunsese cu guvernele Uniunii Europene asupra tarifelor de roaming. Principala prevedere a textului este ca un SMS trimis dintr-un alt stat membru decât cel de origine să coste 11 eurocenţi fără TVA, începând de la 1 iulie, faţă de 28 eurocenţi, cât costă în medie în prezent.
Pentru serviciile de internet mobil (descărcare, e-mail), tariful practicat între operatori va fi limitat, la început, la 1 euro fără TVA / megabyte descărcat, faţă de 1,68 în medie, în prezent. Operatorilor le revine apoi obligaţia de a reflecta această reducere în preţurile aplicate consumatorilor.
Noul text prevede şi un mecanism de întrerupere automată a transferului de date la atingerea unei anumite sume, pentru a evita surprize neplăcute la primirea facturii.
În ceea ce priveşte apelurile telefonice, la care tarifele de roaming sunt limitate încă din vara anului 2007 şi vor continua să scadă până în 2011, operatorii vor trebui să factureze la secundă, după prima jumătate de minut vorbită.
Noile reglementări intră în vigoare la 1 iulie 2009, după adoptarea raportului Parlamentului European elaborat de românca Adina-Ioana Vălean.
Citeşte şi De ce avem nevoie de europarlamentari? Episodul 1 - Libertatea Internetului