"Autoritatea naţională de sănătate daneză a concluzionat că avantajele folosirii vaccinului contra Covid-19 de la Johnson & Johnson nu depăşesc riscul unui posibil efect secundar la persoanele care primesc vaccin. În consecinţă, (ea) va continua programul danez de vaccinare în masă contra Covid-19 fără serul de la Johnson & Johnson", se arată într-un comunicat, citat de AFP.
Danemarca, care a fost între primele ţări din lume care a luat această decizie, nu a autorizat niciodată vaccinul, comercializat în Europa de Janssen, o filială a J&J.
Această decizie va încetini în acest fel cu patru săptămâni campania de imunizare în curs din Danemarca, unde epidemia este considerată de autorități "sub control" şi unde "majoritatea persoanelor cu risc şi cele din domeniul sanitar au fost deja vaccinate.
Potrivit unui ultim bilanţ al vaccinării COVID-19, 11,5% din 5,8 milioane de danezi sunt vaccinaţi complet şi 23,4% au primit prima doză.
În prezent, patru vaccinuri sunt autorizate în UE: Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson - ultimele două sub anumite condiţii de vârstă în mare parte din ţările europene.
În aprilie, autoritatea americană de reglementare a suspendat folosirea vaccinului Johnson&Johnson după apariţia unor cazuri rare de tromboză.
În Europa, EMA a estimat că beneficiile vaccinului sunt mai mari decât riscurile.
Danemarca a comandat 8,2 milioane de doze din acest vaccin, dintre care primele au fost deja primite la mijlocul lunii aprilie, potrivit Agerpres.