Fostă ţesătoare la fabrica Jaquard, Elena Ceaşuşescu pe numele de fată Petrescu s-a născut în Petreşti Dâmboviţa. In 1937 a intrat în rândurile Partidului Comunist iar în 1939 l-a întâlnit pe Nicolae Ceauşescu. Cei doi s-au căsătorit în 1945. A devenit doctor în chimie cu teza de doctorat "Polimerizarea stereospecifică a izoprenului", despre care s-a spus că ar fi redactată de alţi savanţi şi susţinută în condiţii dubioase în decembrie 1967, întrucât cunoştinţele ei în chimie se limitau doar la noţiuni elementare.
Pasiunea Elenei Ceauşescu o
reprezentau hainele de blană, iar în garderoba ei se găseau aproape 40
de astfel de haine. Modelul său feminin a fost Eva, soţia dictatorului
argentian Juan Perón. A fost descrisă de majoritatea celor care au
intrat în contact cu ea ca o femeie rea şi dispreţuitoare.
Cât despre ziua de naştere Elenei Ceauşescu, aceasta era sărbătorită în
fiecare an cu mare fast. Din toate judeţele ţării începeau să sosească
la Comitetul Central al Partidului telegrame şi scrisori de felicitare.
Despre cum era sărbătorită în familie îşi aminteşte Camil Roguschi,
arhitectul al lui Nicolae Ceauşescu într-un interviu publicat în urmă
cu doi ani în ziarul Cronica Română.
"Ceauşescu îi oferea un buchet uriaş de flori. Copiii
veneau, o felicitau, îi aduceau flori şi atât. Primul care pleca era
Nicu. De fapt, Ceauşeştii nu erau persoanele cu care să stai, chiar
daca era ziua lor. El era, cu certitudine, mult mai vesel, mai
antrenant decat ea. Era un bonom, care-şi iubea enorm soţia" spunea
Camil Roguschi într-un interviu acordat ziarului Cronica Română pe 26 ianuarie 2007.
Elena Ceauşescu a fost condamnată la moarte şi executată, împreună cu soţul ei, Nicolae Ceauşescu pe 25 decembrie 1989.