Cotidianul ProSport a dezvăluit, marţi, că trei sportive l-au denunţat pe Râşniţă la directorul Colegiului Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea, Ion Florescu, care a dus plângerile mai departe, la preşedintele CNOE, primarul Mircia Gutău.
Una dintre plângeri este semnată de Andreea Molnar Adespii, componentă a lotului naţional de tineret. Aceasta susţine că a fost agresată de Râşniţă pe 17 ianuarie 2009, când se afla la un turneu la Bacău: "(...) am fost chemată de domnul profesor Lucian Râşniţă la dumnealui în cameră. Acesta a început să pună mâna pe mine, m-a luat în braţe şi mi-a zis să mă întind lângă dumnealui. A început să mă pipăie şi am plecat repede din cameră, plângând”.
Tatăl sportivei legitimate la Dunărea Brăila, Marian Adespii, susţine că ştia "ceva" despre păţania fiicei sale, dar că nu a insistat să afle prea multe pentru a nu o pune pe tânără într-o situaţie neplăcută.
Râşniţă se consideră vânat
Lucian Râşniţă consideră că tot acest scandal este creat pentru ca el să fie discreditat şi respinge acuzaţiile, despre care susţine că nu pot fi probate. "Trebuie să vină cu dovezi clare, nu cu vorbe. Nu s-a întâmplat niciodată nimic", a spus Râşniţă, pentru ProSport.
Citeşte mai multe despre scandalul sexual din handbalul Românesc.
CITEŞTE ŞI: Gaţu despre scandalul sexual din handbal: Auzisem ceva, dar nu am avut curaj să vorbesc cu Râşniţă