În motivarea deciziei, judecătorii spun că afacerile lui Puiu Popviciu, implicat în scandalul terenului subevaluat din Băneasa, ar fi afectate dacă el ar întrerupe întâlnirile din străinătate.
Judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti consideră că Popoviciu nu va încerca să pună în pericol ancheta dacă iese din ţară. De altfel, se arată în motivarea magistraţilor, omul de afaceri nici nu a încercat să influenţeze martorii sau să ascundă probe.
Totodată, instanţa susţine că, până acum, Popoviciu a avut o atitudine cooperantă cu anchetatorii, de aceea nu mai e nevoie de impunerea unei restricţii. Decizia a fost însă atacată de procurori cu recurs la Curte Supremă. Omul de afaceri este anchetat pentru complicitate la abuz în serviciu, după ce firma lui a intrat în posesia unui teren aflat în proprietatea Universităţii Agronomice Bucureşti.
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi şi fostul şef al DGIPI Cornel Şerban şi ofiţerul DGA Petru Pitcovici. Şi în cazul lor instanţa a decis ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara.