După ce a pierdut în campionat cu Oţelul în Ştefan cel Mare, Dinamo spera să se răzbune pe gălăţeni în Cupă. În plus, dincolo de calificarea în sferturi, o victorie ar fi adus puţină linişte în tabăra "câinilor", frământată de acuzaţii între şefi, jucători şi fani.
Numai că în prima repriză "câinilor" nu le-a ieşit mai nimic, jucătorii titularizaţi în acest joc de cuplul de tehnicieni Cornel Ţălnar - Cornel Dinu nereuşind să găsească prea multe culoare spre poarta lui Kolev. Iar atunci când au făcut-o fie nu au găsit spaţiul porţii, fie au irosit şansa, aşa cum a făcut Zicu, care a preferat un dribling în plus unui şut simplu la poartă (27).
După pauză, lucrurile s-au mai schimbat datorită înlocuirilor făcute de antrenorii dinamovişti, iar pe final, în minutul 74, când jocul părea să se îndrepte spre prelungiri, Claudiu Niculescu, aproape inexistent pe teren până atunci, a primit o minge de la Alexe, scăpat pe contraatac, şi a marcat pentru Dinamo golul victoriei şi al calificării în sferturile Cupei.
CASETA TEHNICĂ:
DINAMO - OŢELUL GALAŢI 1-0 (Cl. Niculescu 75)
Dinamo: Curcă - Molinero, Tamaş, L. Goian, Pulhac - L. Rus - Ze Kalanga (Torje 46), Boştină, Ad. Cristea (N'Doye 83) - Zicu (Alexe 70), Cl. Niculescu. Antrenor: Cornel Ţălnar.
Oţelul: Kolev - Râpă, Sârghi, S. Costin, Sălăgeanu - L. Iorga, Neagu (Viglianti 73), Giurgiu, Pătraş (Ibeh 60) - Paraschiv - Axente (Pena 79). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonaşe galbene: Tamaş 63 / Sârghi 80
Arbitri: Mugurel Drăgănescu - Sebastian Stoianof, Florin Păunescu
Stadion: Dinamo; Spectatori: 2.000
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Dinamo - Oţelul Galaţi, scor 1-0.