Un nou personaj – consumatorul chibzuit, care se gândește mereu la ziua de mâine – dă bătăi de cap marketerilor. Dincolo de studii și statistici, MONEY EXPRESS a încercat să afle – pornind de la Stelian Bogza, un exponent al clasei românești de mijloc – cum își ia deciziile de cumpărare, de fapt, consumatorul anului 2009.
Stelian Bogza iese din tiparul așa‑numitului \"român statistic\" – primul indiciu e că are un salariu care e „mult peste media din România“, după cum spune chiar el. Se încadrează, în schimb, în clasa medie, cea care în anii de boom ai economiei a alimentat cu mult entuziasm consumul, dar care s‑a văzut nevoită să‑și schimbe, pe neașteptate, stilul de viață.
E o schimbare semnificativă la nivel individual, dar nu dramatică: Bogza n‑a trecut, la urma urmei, de la bunăstare la sărăcie. Dar noile lui obiceiuri, transformate în bani și multiplicate la nivel național, duc la acea scădere de –7,5% a PIB‑ului pe care o așteptăm la momentul bilanțului pe 2009.
Pe scurt: Stelian Bogza are 29 de ani, muncește de 11 ani – primul job, în departamentul de vânzări al Shell, l‑a avut după terminarea liceului –, lucrează acum ca middle manager într‑o bancă al cărei nume ar prefera să nu‑l facă public, și‑a cumpărat anul trecut casă și, de două săptămâni, e și căsătorit.
Criza i‑a schimbat viața în general și felul în care‑și ia deciziile de cumpărare în special. Dar \"economia fricii\" nu l‑a contaminat, totuși, fundamental: spune că nu‑i e frică, în ciuda incertitudinii care ne înconjoară, de nimic – nici de pierderea jobului, nici de șomaj, nici de ziua de mâine.