La 7 ani de la aderarea României şi Bulgariei la UE, Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Malta şi Marea Britanie vor ridica restricţiile pe piaţa muncii impuse muncitorilor din cele două ţări.
La cele 8 se adaugă şi Spania, care în decembrie 2012 a primit acordul Comisiei Europene pentru a reintroduce restricţiile doar pentru muncitorii români, din cauza crizei economice şi financiare.
Cel puţin 300 de joburi sunt oferite românilor de angajatorii din Olanda. Salariile pot depăşi 2.000 de euro, iar lista joburilor este foarte variată: tehnicieni telecomunicaţii, muncitori la seră de flori, vânzători în Amsterdam. Lista completă aici.
Potrivit unor anunţuri de angajare postate pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), angajatorii din Olanda caută 20 de români pentru tranşarea de animale.
Salariul oferit ajunge la 12 euro pe oră, ceea ce înseamnă un salariu lunar de aproape 2.000 euro.
Ce presupun joburile:
-sacrificarea animalelor(vitei)
-scoaterea viscerelor si a altor parti necomestibile
pregatirea ,gestionarea instrumentelor si echipamentului adecvat
Cerinţele joburilor:
-experienta in meseria de macelar
-indeminare in utilizarea cutitelor
-sa isi gestioneze timpul
-carnet categ.B (nu este obligatoriu)
Vezi aici anunţurile de angajare
Angajatorii din Belgia au cel puţin 25 de oferte de angajare pentru români în domeniul asistenţei medicale. Salariile oferite sunt între 1.400 şi 2.000 euro. Medicii specialişti care aleg să lucreze în Belgia pot să obţină până la 5.000 euro pe lună.
Alte 15 joburi în Belgia sunt oferite printr-o firmă de recrutare şi selecţie, iar salariile pot ajunge la 1.600 euro. Vezi lista de joburi în Belgia aici.
Cele mai căutate joburi în Belgia:
1. Muncitori în asamblarea de piese - 7.000 joburi
2. Operatori de maşini - 6.990
3. Vânzători în magazine - 6.470
4. Vânzători în pieţe - 6.460
5. Casieri şi lucrători comerciali - 6.450
Salariile minime oferite în Belgia şi Olanda sunt de 1.502 euro, respectiv 1.478 euro pe lună.